Site icon Gazeta de Prahova

„Lupii” se pregătesc de 5 stele la Belek

ic_santai_belek_www.csk.at

Siteul www.fcpetrolul.ro a făcut public programul echipei „galben-albaștrilor” din perioada de pregătire a mini-returului campionatului Ligii I și a semifinalelor Cupei României-Timișoreana. Astfel, Geraldo Alves și coechipierii lui se vor reîntâlni pe data de 15 ianuarie 2014, iar a doua zi, de dimineață, vor efectua vizita medicală la INMS București, urmată – după-amiază – de zborul spre Antalya, via Istanbul, cu punct terminus un hotel de 5 stele din Belek, IC Santai (foto stânga; www.csk.at). Primul sejur din Turcia va debuta pe 16 ianuarie și va ține până în penultima zi a lunii. În acest timp, în afara antrenamentelor cotidiene, au mai fost prorgramate și trei meciuri-test, în compania unor echipe bine cunsocute. Astfel, după o săptămână de la sosirea la Belek, se va combate cu Sturm Graz, din prima ligă a Austriei, pe 26 ianuarie – contra rușilor de la Anji Mahacikala, trupă calificată în primăvara Europa League, chiar dacă și-a vândut aproape toate vedetele, printre ultimele fiind și Lacina Traore, fost la CFR Cluj, care kaya_palazzoa fost cumpărat pentru 20 de milioane de euro de AS Monaco și împrumutat la West Ham United, iar pe 29 – contra sârbilor de la FK Jagodina.

Apoi, delegația Petrolului va reveni în țară, întoarcerea la Belek, de data aceasta la hotel Riu Kaya Palazzo (foto dreapta; www.kayaholding.com.tr), tot un stabiliment cotat la 5 stele, fiind programată pentru 2 februarie, iar revenirea acasă – 13 zile mai târziu. Și în al doilea stagiu, potrivit www.fcpetrolul.ro, adversarii vor fi de nivel înalt: Cernomoreț Odesa (6 februarie), echipă care va fi prezentă în „16”-imile EL și combate în primul eșalon al Ucrainei, apoi Sheriff Tiraspol (campioana Republicii Moldova), pe 9 februarie, și – cireașa de pe tort – pe 11 februarie, Kuban Krasnodar, din Superliga Rusiei, fostă combatantă în ediția din acest sezon a cupelor europene. Mai rămâne la dispoziție o dată liberă pentru un alt test, cu un adversar care va fi stabilit la fața locului – pe 14 februarie. De consemnat că rușii de la Anji și ucrainienii de la Cernomoreț se vor pregăti în compania Petrolului pentru viitoarele dueluri dificile ale lor din Europa – împotriva formațiilor Genk, din prima divizie a Belgiei, respectiv Olympique Lyon (Ligue 1, din Franța). Urmează ca, după reunire și vizita medicală, să fie definitivat lotul „lupilor” care va face deplasarea în primul stagiu din Turcia.

Exit mobile version