Registratura Primăriei Ploieşti, deschisă şi sâmbătă pentru înregistrarea documentelor pentru acordarea voucherelor educaţionale

Redactia -

Registratura Primăriei Ploieşti, deschisă şi sâmbătă pentru înregistrarea documentelor pentru acordarea voucherelor educaţionale

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că registratura instituției va fi deschisă publicului, sâmbătă, 30 septembrie 2023, în intervalul orar 10.00-12.00, pentru depunerea cererilor și documentației aferente acordării voucherelor educaționale, pentru anul școlar în curs.

Reamintim că, data de 30 septembrie 2023 este data limită până la care se primesc aceste cereri, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 384/03.08.2023 privind acordarea începând cu anul școlar 2023 – 2024 a unui voucher educațional în cuantum de 150 de lei pentru preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din municipiul Ploiești.

Voucherul educațional se acordă pe baza cererii formulate de către un părinte sau tutore. Cererea poate fi depusă atât în format letric, la registratura Primăriei Municipiului Ploiești, cât și electronic la adresa de e-mail [email protected]  și trebuie să fie însoțită de o copie a certificatului de naștere a preșcolarului sau a elevului, copie carte de identitate părinte/ tutore, precum și de o adeverință/declarație pe proprie răspundere privind calitatea de preșcolar, respectiv de elev a beneficiarului.

 

Hotărârea Consiliului Local Ploiești nr. 384/03.08.2023 poate fi consultată la următoarea adresă web:

http://www.ploiesti.ro/Hotarari/2023/36E_(3_august_2023)/384_03.08.2023_acordare_vouchere_educationale.pdf

 

Precizăm că registratura Primăriei Municipiului Ploiești se află în sediul autorității publice locale, la parter, Piața Eroilor nr. 1 A.