Site icon Gazeta de Prahova

Ruxandra Popescu, judecător la Sinaia, urmărită penal de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu

DNA_Ploiesti

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta
POPESCU RUXANDRA, judecătoare la Judecătoria Sinaia, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– luare de mită
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Publicitate

Din ordonanța prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecta anterior menționată, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
– În vara anului 2010, în calitate de magistrat judecător, suspecta Popescu Ruxandra a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcție de conducere în Poliția stațiunii Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile intereselor acestuia și într-un termen scurt și a și primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro.
Ca urmare a faptului că acceptase promisiunea de a primi un folos necuvenit, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia, învestită fiind cu soluționarea unui dosar civil, suspecta Popescu Ruxandra și-a încălcat atribuțiile de serviciu și, la data de 11 noiembrie 2010, a pronunțat o soluție vădit contrară dispozițiilor legale, prin care a dat câștig de cauză reclamanților, în detrimentul primăriei Sinaia. Concret, prin respectiva hotărâre judecătorească, orașul Sinaia și Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare – cumpărare pentru trei terenuri în suprafață totală de peste 500 metri pătrați care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la prețuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de aproximativ 220.000 euro și un folos necuvenit pentru cei trei concesionari.

Suspectei POPESCU RUXANDRA i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL DNA

Exit mobile version