SGU închide toaleta publică din centru şi dă vina pe primărie pentru modul infect în care arată

Redactia -

SGU închide toaleta publică din centru şi dă vina pe primărie pentru modul infect în care arată

Comunicat de presă SGU Ploieşti

În urma numeroaselor sesizări din partea cetățenilor, în ceea ce privește starea precară a toaletei publice aferentă Parcului Toma Socolescu – toaletă administrată de SC SGU Ploiești SRL – conducerea societății a decis închiderea acesteia, pe o perioadă nedeterminată.

wc publicÎnchiderea temporară a toaletei a fost generată și de necesitatea investițiilor majore în scopul refacerii spațiului, la standardele reglementate prin lege, investiții care trebuie realizate de către municipalitate, în calitate de proprietar al acesteia, societatea noastră fiind numai administratorul toaletei publice respective. Astfel, în calitate de concesionar și administrator al toaletelor publice, societatea noastră poate realiza numai lucrări de reparație. Acestea din urmă au fost derulate periodic, însă din cauza stării precare a spațiului respectiv (infiltrații, lipsă ventilație corespunzătoare etc) lucrările au fost compromise, la scurt timp după finalizare.

Totodată, precizăm faptul că, în cursul anilor anteriori, societatea noastră a înaintat către Direcția Tehnic Investiții, din cadrul municipalității, un studiu de fezabilitate, în care a fost menționat și costul estimativ necesar lucrărilor de investiție. Acest studiu a fost dezbătut în comisiile din cadrul direcției respective, răspunsul fiind unul negativ.

De asemenea, societatea noastră a înaintat o nouă adresă cu propuneri în acest sens, către municipalitate, răspunsul primit fiind că acestea se vor analiza.    

SGU Ploieşti