Site icon Gazeta de Prahova

Şofer prins de poliţie, la Măgurele, când fura din combustibilul pe care îl transporta cu cisterna

La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au reținut un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată.

În fapt, ieri, 24 mai a.c., în urma mai multor activități investigativ-operative, polițiștii au prins in flagrant delict un bărbat în vârstă de 42 de ani, în timp ce sustrăgea combustibil din conținutul pe care îl transporta cu o autocisternă, în comuna Măgurele.

Publicitate

Tot ieri, în vederea administrării probatoriului, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, unul la sediul societății unde ar fi avut loc fapta și un altul la domiciliul bărbatului.

În urma perchezițiilor, a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 620 de litri de combustibil.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Foto ilustrativ – arhiva

Exit mobile version