Știu că, în România, acum și poate și peste 10 ani, nu există – sau va exista – un palat al sporturilor, care să aibă 15.000 de locuri pe scaune. Însă, din când în când, uite că, în sportul indoor, mai sunt meciuri care ar fi meritat cu prisosință o astfel de asistență. Ultimul exemplu – partida din etapa a II-a a grupei E din Conferința de Est a celei de-a doua competiții continentale intercluburi din baschetul masculin, EuroCup, dintre CSU Asesoft Ploiești și Lietuvos Rytas, din Lituania, principala favorită. „Olimpia” are, „în teorie”, 3.600 de locuri, dar – de fapt – adunând „bob cu bob” există… 2.500. Ei bine, la un astfel de regal al sportului jucat la panou au fost prezenți doar 1.500 de iubitori ai baschetului! Nu a contat că, în vară, Asesoftul a transferat pe bandă rulantă vedete precum americanii Daniel Brown ori Chirs Cooper, grecul Michalis Pelekanos, sârbul Dragan Labovic, lituanianul Marius Runkauskas și – cireașa de pe tort – yankeul cu 427 de meciuri în NBA, Jarvis Travis! Dacă, pe „Ilie Oană”, ar fi debutat… Raul Gonzales sau Alessandro del Piero, să zicem, deși ei sunt mai în vârstă decât Hayes, aren aar fi gemut de public. Ce i-a ținut pe ploieșteni acasă, miercuri seara? Prețul biletelor? Nu cred că 5 sau 10 lei ar fi făcut gaură în bugetul celor care se declară simpatizanți cu adevărat ai acestui sport spectaculos. Transmisia live a postului DigiSport? Nu prea stă în picioare, câtă vreme „Digi” nu-i TVR, neavând acoperirea acesteia pe plan național. Numărul mai scăzut de fani pasionați de baschet? Eh, aici e aici.
În Ploiești, se face de câțiva ani, în urma marilor performanțe ale echipei CSU Asesoft, de 10 ori campioană națională în ultimii ani și câștigătoare a trofeului FIBA Europe Cup, o campanie agresivă, în sensul bun al cuvântului, de promovare a sportul jucat la panou. „Alb-albaștrii” se întâlnesc cu fanii și la sală, și la competiții de streetball, de pe lângă mall-uri, fac fotografii, vorbesc și povestesc despre baschet cu toți cei care vor să-i asculte, nu lipsesc de la acțiunile caritabile, fiind activi, deci, în viața urbei. Și totuși, nu se bucură nici acum de capitalul de simpatie al fotbaliștilor, ale căror meciuri ei înșiși le mai urmăresc, deși reciproca e rară sau chiar inexistentă. Cine știe, poate dacă mingea nu intră într-un năvod, ci într-un… juvelnic, nu o mai exista același farmec! Lăsând gluma la o parte, devine chiar foarte curios cum o echipă care domină baschetul autohton de mai bine de un deceniu și aduce nume mari, an de an, la Ploiești, în cupele europene, nu poate umple o sală cu o capacitate de șase ori mai mică decât arena Ilie Oană. Ce-i lipsește, oare, baschetului și echipei CSU Asesoft de nu poate (încă) să adune în jurul său, la un super meci din EuroCup, nici măcar atâția suporteri câți au fost luni pe stadion, la o partidă a Petrolului cu o adversară din partea a doua a unei ligi în evidentă pierdere de valoare? Și sala Olimpia oferă condiții bune, după renovare, extindere și modernizare, ca și arena de fotbal „extraterestră” a Ploieștiului. Pe cale de consecință, nicio diferență în privința confortului spectatorilor. Și „Olimpia” se află la fel de aproape de centrul orașului ca și „Ilie Oană”. În plus, meciurile din cupele europene, cu adversari de top, sunt mai multe la sală, decât pe stadion. În plus, chiar și ținând cont de specificul fiecărei disciplină sportive, totuși Asesoftul este la un nivel valoric superior Petrolului, în privința efectivului. Și-atunci, ce face diferența? Aveți vreo idee?