Site icon Gazeta de Prahova

Vrei să devii detectiv particular? Ce ai de făcut

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova organizează, la data de 08 octombrie a.c., examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Înscrierea candidaților se va face până la data de 23 septembrie a.c.. În conformitate cu prevederile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 329/ 2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular și cu pct. 4 din H.G. nr. 1666/ 2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/ 2003, la data de 08 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, situat în municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60, va avea loc examenul de atestare a calității de detectiv particular.

Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

Publicitate

A) să aibă cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spațiului economic european;

B) să posede cel puțin studii medii și să fie absolventă a unei școli postliceale de detectivi, să fi îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale ori să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior;

C) să fie aptă din punct de vedere medical;

D) să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

E) nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice;

F) să obțină avizul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Dosarele vor fi depuse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova — Serviciul Cabinet — Birou Primire Public, până la data de 23 septembrie a.c. ora 12.00 și vor cuprinde următoarele documente:

Cerere pentru eliberarea avizului în vederea înscrierii la examenul de dobândire a calității de detectiv particular;

Cerere de aprobare a înscrierii la examenul de dobândire a calității de detectiv particular

Curriculum vitae;

Actele de stare civilă în copii legalizate (certificat de naștere și după caz, de căsătorie);

Actul de studii, în copie legalizată;

Actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;

Fișă medicală tip, încheiată la o unitate medicală autorizată (în original);

Rezultatul testării psihologice efectuate de un laborator specializat, (în original);

Certificat de cazier judiciar (în original);

Declarație autentificată din care să rezulte că nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice;

Dosar cu șină.

Achitarea tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor, stabilit la suma de 139 de lei, se va face la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova — Serviciul Financiar-Contabilitate, Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60 jud. Prahova, numai după obținerea avizului de înscriere la examen.

Pot fi obținute relații suplimentare de la Comisar de poliție Ovidiu Enășescu, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, la numărul de telefon 0244/ 302126, sau la Serviciul Cabinet — Compartimentul Relații cu Publicul.

Pentru obținerea unor documente tipizate necesare întocmirii dosarului de înscriere (cereri, fișă medicală) vă puteți adresa și Serviciului Cabinet — Compartimentul Relații cu Publicul, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 — 15.00.

Examenul de atestare a calității de detectiv particular va avea loc la data de 08 octombrie a.c., începând cu ora 08.30, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60.

Exit mobile version