Site icon Gazeta de Prahova

Consiliul Local Ploieşti întârzie plecarea „lupilor” în străinătate

cl_ploiesti_nouaDeşi anunţată a avea loc vineri, 17 februarie 2012, şedinţa Consiliului Local Ploieşti (foto; www.actualitateaprahoveana.ro) a fost decalată pentru luni, 20 februarie 2012, la ora 14.00, urmând a fi găzduită de sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ. Cu acel prilej, se va lua în discuţie şi transferul de acţiuni în cadrul SC FC Petrolul, urmând a se afla astfel şi numele noului investitor de la echipă.

Site-ul clubului găzarilor, www.fcpetrolul.ro, face un apel la adresa consilierilor locali să nu absenteze de la această întâlnire, care este apreciată drept una cu o mare însemnătate pentru viitorul fotbalului ploieştean. Asta deşi, mai degrabă, este vorba despre cel al echipei fanion a municipiului Ploieşti şi a judeţului Prahova. Nu este exclus ca, din acest motiv, să fi fost amânată, cu 24 de ore, deplasarea în Turcia, pentru al doilea stagiu de pregătire a echipei „galben-albaştrilor”, managerul general Vivi Răchită, totodată şi consilier pe probleme de sport al primarului Andrei Volosevici, trebuind să fie prezent la şedinţa de luni a consiliului local.

Exit mobile version