Site icon Gazeta de Prahova

Depistat la volan sub influența drogurilor

 

 

În jurul orei 20.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Ploiești.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

Publicitate

 

Acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii substanțelor psihoactive prezente în organism.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Exit mobile version