Site icon Gazeta de Prahova

Două proiecte de noi parcări supraterane pentru Ploiești, puse pe SEAP

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a aprobat inițierea procedurilor de achiziție publică, aferente elaborării documentațiilor legale necesare construirii a două obiective de investiții importante pentru ploieșteni, respectiv parcări supraterane în cartierul Malu Roșu – strada Dealul cu Piatră și în zona Democrației.

Anunțurile de participare și documentațiile de atribuire, aferente acestor achiziții publice, au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Publicitate

Municipalitatea ploieșteană a inițiat, astfel, următoarele proceduri de achiziție publică în vederea atribuirii următoarelor contracte de prestări servicii:

 Valoarea estimată a contractelor și durata prestării acestor servicii sunt următoarele:

 “SF Parcare supraterană zona Democrației”134,453 lei, exclusiv TVA, termen – 60 de zile de la emiterea ordinului de începere;

 Finanțarea se va asigura din bugetul local al Municipiului Ploiești.

Exit mobile version