Site icon Gazeta de Prahova

Gata, nu mai vorbiți de promovare, ci doar despre cum veți pregăti, din primăvară încolo, sezonul următor! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 43)

Astăzi, la Arad, pe arena cu iarbă sintetică „Motorul”, s-a aplicat o copie la indigou după rezultatul final al partidei din etapa a doua a actualei ediției a campionatului Ligii a II-a, dintre FC Petrolul și UTA. A fost 0-3 atunci, a fost tot 0-3 și azi, la capătul unui meci încheiat după orele prânzului, cu un scor care i-a deziluzionat pe suporterii „lupilor” deplasați tocmai acolo,  nu foarte mulți, dar nici puțini. Bravo, celor care au fost acolo! Încă de la plecarea de acasă, fără Cioinac și Hamza, accidentați, și Stoica, convocat la echipa națională „U 18” a României, în Portugalia, la un turneu amical, rămasă la Arad, de la încălzire, și fără Țicu, jucătorul „U 20” anunțând că nu poate duce meciul, fiind înlocuit din primul „11” cu Bratu, intrat în locul titularului inițial, Gavrilă, și în primul sfert de oră al confruntării, și fără Sîrghi, întindere sau ruptură musculară, FC Petrolul s-a chinuit să ofere o replică pe cât posibil onorabilă liderului. Și a părut că urma să-i iasă. Asta cel puțin până în minutul 45, trecând destul de bine peste impactul ieșirii de pe teren a fostului gălățean, sigur pe el până atunci. Ba, mai mult, găzarii au rezistat cu brio și celor cinci minute cu un om mai puțin pe teren, din momentul scoaterii cu targa, în afara spațiului de joc, a lui Sîrghi, până la încălzirea și, apoi, intrarea, în loc, a lui Zaharia. Într-un mitan în care au fost câteva ocazii, de o parte și de alta, dar mai degrabă jumătăți de ocazii, așa cum se zice în jargonul fotbalistic, Petrolul dădea semne că ar putea juca un… șah etern. Iar dacă Fortuna ar fi ajutat-o, chiar să și „ciugulească” trei puncte miraculoase. Însă, totul s-a năruit în mai sus amintitul minut 45, atunci când – supărat că arbitrul Horia Gabriel Mladinovici nu a sancționat un fault clar făcut asupra lui – Arnăutu s-a dus la central să protesteze, gestul său fiind urmat de primirea unui cartonaș galben. Nu s-a „mulțumit” numai cu avertismentul și pesemne că i-a adresat și injurii bucureșteanului, care, enervat, a scos imediat cartonașul roșu! Altfel nu s-ar putea explica decizia radicală a lui Mladinovici! Fără să mai… protesteze deloc ulterior eliminării, golgheterul Petrolului a traversat terenul și s-a dus la vestiare! Pentru o… binemeritată pauză?!?

Din momentul în care echipa lui Flavius Stoican, uluit în spațiul tehnic, a rămas nu numai în 10 jucători, ci și fără singurul atacant cu simțul golului, a fost clar că nu se mai putea încerca decât, cu mare noroc, obținerea unei remize! A fost una albă până în minutul 69. Beneficiind și de o eroare de apreciere a poziției din teren a lui Buhăcianu, în momentul aruncării balonului, de către Tomozei, peste Olaru, altfel foarte bun până atunci, asistentul Mihăiță Necula neridicând fanionul, fostul atacant al Aerostarului Bacău a marcat pe lângă Avram, un goal-keeper care a limitat totuși, cât a putut, o diferență finală de scor mult mai mare! Pe final de meci, ca și la Ploiești în tur, s-au mai dat două goluri, Ciprian Rus punctând și el sub bară, singur cu goal-keeper-ul oaspeților, după lansarea excelentă a lui Ioniță. Deci, și Rus I – fiindcă Rus II, Andrei, nu a jucat, fundașul detașat de clubul „lupilor” la UTA fiind accidentat – a înscris ca și în tur, de data aceasta din acțiune, nu ca atunci, din penalti. Bine că Balint nu l-a băgat și pe argentinianul Lorenzi, că poate marca și el ca pe „Ilie Oană”! Rezultatul final, 3-0, după 0-0 la pauză, reamintesc, a fost fixat de o rezervă inspirat utilizată de antrenorul principal Balint Laszlo, cel care termină, al doilea an consecutiv, pe primul loc în ierarhia Ligii a II-a, după ce a făcut-o cu Sportul Snagov, în decembrie 2018. Omul cu assist-ul de la 2-0, Ioniță, i-a pasat pe dreapta lui Ciprian Rus, marele beneficiar al unei ezitări a lui Manolache, care a apreciat greșit un ofsaid al arădeanului demarat spre buturile lui Avram! Altruist, căpitanul echipei UTA i-a pus mingea fostului rapidist de cândva, deja-amintitul Ioniță, pentru a o trimite în poarta goală, în minutul 90+1! Și asta a fost totul! Adică, un scor rușinos, o rămânere pe locul 8 în clasamentul de peste iarnă, la 10 puncte de locul 1, 6 de-a doua poziție și patru de-a treia, cele care contează, într-un fel sau altul! Cu golaveraj 0, incredibil pentru o echipă care a anunțat că nu concepe altceva decât promovarea, cu pierderea tot mai mult de puncte de la „adevăr”, cu un joc de-a latul și în spatele terenului, la care Petrolul ar fi… campioană europeană, cu accidentați peste accidentați, cu un efectiv care se tot vede a fi fost alcătuit fără vreun echilibru, cu prestații triste, cred că la clubul „galben-albaștrilor” nu ar mai trebui să se vorbească miercuri, 11 decembrie 2019, la sediul partenerului-finanțator Veolia România, despre promovare, ci exclusiv despre cum se va pregăti, de data aceasta avându-se o viziune de succes, sezonul 2020-2021! În caz contrar, se va pierde timpul cu o echipă care, în ultimele trei meciuri, de exemplu, dintre care două pe arena Ilie Oană, a câștigat numai un singur punct, pierzând două dueluri, și nu a marcat NICIODATĂ, primind însă patru goluri! Cât despre lider, UTA este absolut cel meritat și numai gândindu-ne că, din nouă partide acasă, a câștigat opt și a remizat în una, având un golaveraj fantastic: 22-1!

UTA: Iacob (nu a avut ce apăra) – Tomozei 7, Melinte 7 Ilie 7, Buștea 7.5 – Moise 7, Isac 7 (77 – Hrezdac) – Ursu 6.5 (60 – Ioniță 8.5), Buhăcianu 8 (85 – Oroian), Miculescu 6.5 – Cip. Rus (cpt) 8. Colectiv tehnic: Balint Laszlo (antrenor principal), Cezar Zanfir (antrenor secund), Gabriel Vasiliu (antrenor al portarilor), Alexandru Radu (preparator fizic).

FC PETROLUL: Avram 7 – Bărboianu 5.5, Olaru 6, Sîrghi 6 (19 – Zaharia 5), Manolache 4 – Meza Colli 5 (70 – Deac 5), Mihăescu 5 – Bratu 5, Marinescu (cpt) 5, Saim Tudor 5.5 (55 – Gavrilă 5) – Arnăutu 2. Colectiv tehnic: Flavius Stoican (antrenor principal), Silviu Ilie (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor al portarilor), Radu Vasilcan (preparator fizic).

Publicitate

Au arbitrat: Horia Gabriel Mladinovici 6 – Cosmin Vătămanu 7 și Mihăiță Necula 5 (toți trei din București).

Arbitru de rezervă: Viorel Nicușor Flueran (Craiova).

Observatori: Dumitru Paraschiv (Drobeta-Turnu Severin), pentru joc, și Dan Jiga (Bistrița), pentru arbitraj.

Cartonaș galben: Arnăutu (45)

Cartonaș roșu: Arnăutu (45).

După cum se vede, incredibil, dar perfect adevărat, Arnăutu a primit singurele cartonașe din acest meci! În altă ordine de idei, petroliștii se vor reîntâlni la Ploiești cu suporterii lor anul viitor, în jur de 22 februarie, și vor avea parte iar de un duel dificil, cel cu Dunărea Călărași, practicanta unui fotbal plăcut ochiului, dar și fără, e drept, prea multe rezultate pozitive pe tabelă! Până atunci însă, o iarnă grea pentru clubul ploieștean, așa cum se anunță a fi și pe… afară, momentul tăierii în carne vie nemaiputând fi totuși amânat, pierderea timpului de pomană, o repet, fiind absolut de condamnat! 

Foto: www.fcpetrolul.ro

Exit mobile version