Site icon Gazeta de Prahova

Maşină incendiată într-o parcare de pe strada Aleea Varbilau din Ploieşti

BULETIN INFORMATIV

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

Publicitate

 

            În municipiul Ploiești, strada AleeaVărbilău, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

            Au ars: capitonajul interior și canapelele în proporție de 40%.

            Cauza probabilă: flacără – folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

            În municipiul Ploiești, bulevardul Republicii, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină pentru a debloca ușa unui imobil. Proprietarul, un bărbat, în vârstă de 80 de ani, era blocat în afara apartamentului, neavând posibilitatea patrunderii în locuință.

 

            În municipiul Ploiești, strada Vasile Milea, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la o tentativă de suicid. O femeie, în vârstă de 49 amenința că se va arunca în gol de pe acoperișul unui imobil cu patru etaje. După aproximativ o oră de negocieri cu forțele de intervenție, aceasta a fost convinsă să coboare.

 

            În comuna Boldești Grădiștea, sat Boldești, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

            A ars autoturismul în proporție de 90%.

            Cauza probabilă: efectul termic al curentului electric. – cablu, conductor electric defect neizolat corespunzător, sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

 

            În localitatea Mizil, sat Vadu Săpat, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

            Au ars:aproximativ 30 de cauciucuri mari.

            Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spații deschise.

 

            În localitatea Azuga, strada Victoriei , un echipaj de pompieri a fost solicitat să intervină pentru a debloca ușa unui imobol. În apartament a fost găsită o femeie, în vârstă de 89 de ani, cu atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital.

 

Exit mobile version