Site icon Gazeta de Prahova

Un NU hotărât, şi oficial, prezenţei lui Dinamo pe arena municipalităţii!

După câteva zile de scrisori de protest şi declaraţii mai ales contra, decât pro, s-a emis şi punctul de vedere oficial al SC FC Petrolul, echipă care evoluează acasă pe arena Ilie Oană, cu privire la eventualitatea ca rivala de moarte, Dinamo, să joace, în preliminariile Europa League, pe acelaşi stadion. Astfel, pe www.fcpetrolul.ro, s-a scris că, „vehiculată intens în ultima perioadă, posibilitatea ca FC Dinamo Bucureşti să dispute meciurile din cupele europene pe stadionul Ilie Oană nu mai este de actualitate. Conducerea SC  FC Petrolul Ploieşti, ţinând cont de necesităţile propriei echipe, dar şi de dorinţa suporterilor, s-a exprimat împotriva unei astfel de variante, găsind înţelegere şi din partea factorilor de decizie locali”. Asta pentru că arena aparţine municipalităţii, desigur.

La rândul său, noul primar al Ploieştilor, Iulian Bădescu, a informat, pe acelaşi site, asupra faptului că, „din informaţiile pe care le deţin, clubul Dinamo a renunţat la ideea de a juca la Ploieşti”. Reamintim că formaţia „câinilor roşii” este în imposibilitatea de a disputa partidele din preliminariile EL pe „Naţional Arena”, care a fost rezervată, în zilele de 16 şi 31 august, superconcertelor vedetelor Lady Gaga şi, respectiv, de la Red Hot Chili Peppers. De altfel, odată cu aflarea reacţiilor vehemente ale suporterilor Petrolului, unul dintre acţionarii clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Cristian Borcea, a declarat, de la Miami, acolo unde a urmărit, pe micul ecran, Supercupa României, dintre „câini” şi CFR Cluj, că Ionel Dănciulescu şi coechipierii săi vor evolua pe propria arenă, UEFA admiţând aşa ceva în faza preliminariilor. Acum, sa vedem dacă Borcea ştia ceva sigur sau doar a fost luat prin surprindere.

Publicitate
Exit mobile version