Site icon Gazeta de Prahova

Asesoftul – o primă jumătate de meci de coșmar; cea de-a doua, aproape de un miracol

Alhaji_Mohammed_versus_Titus_Nicoara_priviti_de_James_Dillon_si_Bojan_Popovic_mirela_oprea_selectata

După o partidă, prima din finala mare a play-off-ului ediției 2013-2014 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, în umrma căreia – la Ploiești, în sala Olimpia, în fața a 2.700 de iubitori ai baschetului (foto mijloc; Mirela OPREA) – jucătorii de la CSM Oradea conduceau după primul sfert cu 12 puncte, iar la cabine au plecat, la pauză, având un ecart de 23 de lungimi, este foarte greu de explicat ce s-a întâmplat cu marii favoriți, nu numai prin prin prisma statutul de gazde, de la CSU Asesoft. Iar când, pe la mijlocul actului al treilea, „alb-albaștrii” aveau pe tabelă doar 45 de puncte, la fel ca la un… meci feminin, chiar că nu se mai putea găsi vrei justificare cât de cât plauzibilă. Bihorenii, benefiicind de baschetbaliști cu talie mare, aflați în formă foarte bună, dar și cu așa-zișii jucători mici ținându-le pe deplin isonul, au „scris” un scenariu horror, la „Olimpia”, vreme de vreo 25 de minute. Apoi, s-a produs declicul în tabăra campionilor en-titre – conduși la un moment dat chiar și cu 28 de puncte – și s-a pus de un „run” de 12-0 pentru ploieșteni, care au strâns astfel scorul – de la 53-74, la 65-74. Fanii au sperat atunci într-un miracol, deși evoluția vedetelor locale, chiar și a lui Alhaji Mohammed (foto sus, în duel cu Titus Nicoară, priviți de Daniel James Dillon și Bojan Popovic; Mirela OPREA), tot nu mergea chiar strună, iar „uriașii” din formația Oradei făceau deranj sub coșul advers, aproape la fiecare atac. Deși, în ultimul sfert, Asesoftul s-a apropiat, în trei rânduri, la opt puncte (80-88; 83-91; 85-93), minunea nu a mai venit, așa că oaspeții – ca și semifinaliștii de la U-Mobitelco BT Cluj-Napoca, cu puțin timp în urmă – au plecat învingători după primul duel din deplasare. CSM Oradea s-a impus, finalmente, cu scorul de 105-93 (28-16; 25-14; 23-35; 29-28). Astfel încât, Cătălin Burlacu – printre puținii cu o evoluție bună – și coechipierii săi vor trebui duminică, 1 iunie, de la ora 18.00, în aceeași sală Olimpia, să arate de ce au terminat sezonul regulat pe prima poziție, dar și de ce sunt considerați specialiști ai întoarcerii rezultatelor în disputele din fazele superioare ale competiției cu numărul unu din sportul jucat la panou în România. Se pare însă că orădenii sunt superiori clujenilor, nu întâmplător Fani_Asesoft_la_meci_1_cu_Oradea_finala_mare_31.V.2014_mirela_oprea_selectatadispunând doar după trei partide de BC Mureș Târgu Mureș, în penultimul act al play-off-ului. Drept urmare, depășirea lor va fi mult mai dificilă, iar asta numai dacă, de la Bojan Popovic și până la Gerald Raymond Lee jr, toți baschetbaliștii care sunt trimiși de regulă pe parchet vor arăta o cu totul altă față,în ultima zi a acestei săptămâni. Și meciul de duminică va fi preluat în direct de către postul de televiziune DigiSport, intrarea în sală făcându-se tot pe baza invitațiilor ridicate de la mall-ul partenerului clubului gazdă, AFI Palace, dar și a celor rămase nedistribuite, care se pot găsi la intrarea în sală.
Învinșii de sâmbătă, antenați de Vladimir Arnautovic, au punctat prin următorii jucători: Filip Adamovic (11), Jermaine Jonte Flowers (15; 1×3), Cătălin Burlacu (15; 4×3), Alhaji Mohammed (17; 1×3), Gerald Raymond Lee (16), Ante Krapic (5; 1×3), Bojan Popovic (12; 1×3) și Adrian Guțoaia (2). Au rămas pe bancă tot meciul Szijarto Levente, Vlad Negoițescu, Vlad Dumitrescu și Adrian Movileanu. De la învingători, pregătiți de Cristian Achim, și-au înscris numele pe lista marcatorilor: Radovan Markovic (24; 6×3), Daniel James Dillon (21; 3×3), Virgil_Andreea_Darius_si_Alexia_Carutasu_la_meci_1_finala_mare_31.V.2014_mirela_oprea_selectataVujadin Subotic (14; 1×3), Titus Nicoară (16), Sean Morgan Denison (12), Reinar Hallik (5; 1×3) și William Edward Franklin (13). Au mai evoluat, dar a bifa vreun coș, Bogdan Țibârnă și Daniel Popescu, nefiind utilizați deloc  Radu Rareș Pașca, Sergiu Pop și Horia Hora. Meciul a fost arbitrat de Alexandru Olaru (București), Cipran Stoica (Sibiu) și Dragoș Nicolae (București), tot din București fiind și comisarul FIBA, Marius Marinescu. Partida a treia și, dacă va fi nevoie, cea de-a patra se vor desfășura la Oradea, în sala Antonio Alexe, pe 7 și, respectiv, 8 iunie. Un eventual joc decisiv va avea loc pe 12 iunie, la Ploiești, în sala Olimpia.

La cea dintâi dispută din finala mare a play-off-ului au asistat, în afara oamenilor din lumea baschetului, printre care și ex-selecționerul și oficialul FRB, Dan Berceanu, și foști jucători ai campionior en-titre, fie retrași din activitate – precum Virgil Căruțașu, venit la Ploiești împreună cu soția lui, Andreea, ex-antrenoare secundă la CSU Asesoft, și cei doi copii ai lor, Darius și Alexia (foto jos; Mirela OPREA), „junioara” fiind deja o speranță a voleiului autohton -, fie încă în activitate, ca Ionel Dodoc și Andrei Căpușan. Câștigător de trofee cu Asesoftul, fostul căpitan al CSU Asesoft, Virgil Căruțașu, a privit cu tristețe eșecul echipei sale de altădată, sperând în egalarea scorului la general, după al doilea meci.

Exit mobile version