Intervenție rapidă în Parcul Mihai Viteazul din Ploiești: un bărbat a fost încătușat după un apel la 112

Redactia -

Intervenție rapidă în Parcul Mihai Viteazul din Ploiești: un bărbat a fost încătușat după un apel la 112

În după-amiaza zilei de 23 iunie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la prezența unui bărbat care ar deține asupra sa un obiect ce părea a fi un pistol, în zona Parcului Mihai Viteazul din municipiul Ploiești.

În baza sesizării, la fața locului au fost direcționate, de îndată, efective de poliție, în vederea verificării aspectelor semnalate și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

În urma intervenției operative, persoana în cauză a fost identificată, imobilizată și încătușată. Aceasta a fost condusă la sediul unității de poliție pentru continuarea verificărilor și efectuarea actelor procedurale specifice.

Persoana a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești.

Cu ocazia examinării preliminare, s-a stabilit că arma în cauză este o armă cu aer comprimat, supusă regimului de autorizare, urmând a fi efectuate verificări cu privire la legalitatea deținerii, condițiile de păstrare și utilizare, precum și respectarea prevederilor legale incidente în materie.

La acest moment, cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.