Site icon Gazeta de Prahova

Marți, Petrolul 52 se prezintă în fața suporterilor. În templul fotbalului ploieștean, arena Ilie Oană!

Antrenorii noii echipe din Liga A Prahova, Petrolul 52 Ploiești, Octavian Grigore, Nicolae Constantin și Gheorghe Liliac, au decis să dea drumul la treabă marți, 2 august 2016, au ales drept oră de întâlnire cu viitorii lor jucători șapte seara, iar locul – se putea altfel? – să fie arena Ilie Oană (foto; www.ziarulincomod.ro). Acolo unde, falimentata din această vară SC FC Petrolul a adunat, nu demult, mii de suporteri, la meciurile din Liga 1 și din preliminariile Europa League. Se va da startul astfel la pregătiri, dar și la trialuri, pentru a se stabili efectivul cel puțin până în pauza de iarnă.

Cu fotbaliști având experiența a eșaloanelor al doilea și al treilea ale sportului rege autohton, ba chiar, cel puțin unul, chiar și al celui dintâi, Claudiu Tudor, tehnicienii Petrolului 52 speră să descopere, pe „repede înainte”, efectivul care să le asigure accederea, încă din primul sezon, în Liga a III-a. De la CS Blejoi, un partener mereu de nădejde al petroliștilor, vor veni portarul Adrian Gheorghe, fundașul stânga Ștefan Stanca și mijocașul de bandă Dragoș Gheorghe, toți trei cu prezențe în Liga a III-a, până acum. Se mai doresc tot atâția jucători și de la campioana locală a ediției 2015-2016, CS Păulești, dar conducătorii acesteia se lasă ceva mai greu. Cam dificil de înțeles de ce nu i-ar lăsa, acum, pe golgheterul trecutului campionat al Ligii A, Andrei Ciobanu, pe mijlocașul central Vladimir Butufei, fiu de fost mare petrolist, Petre Butufei, și pe Decebal Nae, mijlocaș de bandă, și el cu atuuri de marcator, câtă vreme le-au refuzat promovarea în Liga a III-a, câștigată pen teren, după barajul cu echipa campioană a Vrancei. Cu siguranță că Butufei, Nae și Ciobanu își doresc să se transfere la o grupare care are drept obiectiv tocmai urcarea unui nivel, așa cum își va fixa Petrolul 52. Dar, cu siguranță că se va putea trece, de comun acord, peste unele orgolii locale, din prezent.

Publicitate

De la o divizionară secundă, Metalul Reșița, vine un fundaș central prahovean, Alexandru Crăciun, și poate că și CS Cornu, echipă care a terminat sezonul pe locul al treilea în ierarhia Ligii A Prahova, va contribui cu unul sau doi fotbaliști la noua echipă a Ploieștiului, aparținând de un club curat pe deplin. Și formația din Vălenii de Munte oferă un fotbalist care a dat probe la Liga 1, Răzvan Catană, fiul cel mic al fostului portar al Petrolului și al Prahovei, Ion Catană. În rest, mai mulți juniori locali – printre care și destul de recentul debutant în primul eșalon național, Cosmin Lambru, golgheterul echipei de juniori A a fostei SC FC Petrolul – vor fi testați pentru a se vedea dacă pot face față cu brio saltului într-un campionat de seniori. De subliniat că echipele din Liga A Prahova vor fi obligate să aibă, 90 de minute, pe teren câte un jucător cu vârsta de sub 19 ani, iar din retur, chiar doi. Deci, tinerilor li se va acorda toată atenția cuvenită.

În astfel de condiții este de dorit ca marți, 2 august, la ora 19.00, să fie prezenți în tribune la „Ilie Oană” cât mai mulți fani ai găzarilor, pentru a-și dovedi astfel atașamentul față de culorile galben-albastre. Și să dea și un semn autorităților locale că echipei lor favorite, din acest moment, merită să i se acorde anumite facilități. Până acum, s-au făcut donații ale suporterilor, cu Asociația Diaspora Galben Albastră în vârf de lance, să zic așa, cea care a oferit 4.000 de lei, și se vor mai face. Însă, cu atât mai mult o prezență masivă a fanilor în templul fotbalului ploieștean, marți, ar fi un semnal că aici va renaște acel Petrolul pe care și l-a dorit întreaga suflare galben-albastră. Fiecare început de drum este mai dificil, dar când vezi că ai în spate atâta susținere, problemele inerente unui astfel de debut mai trec pe planul al doilea. Hai Petrolul 52! Viitorul FC Petrolul Ploiești!

Exit mobile version